sâmbătă, 6 iunie 2015

Jocuri de Societate istorisite




Primele dovezi reale despre biliard au fost gasite in 1470 , intr-un inventar al regelui Ludovic al 11-lea al Frantei, in forma unei mese de biliard. Istoriile nu sunt clare cu privire la motivele pentru evolutia acestor jocuri. Fie ca a fost doar pentru divertisment  sau a servit anumite functii sociale sau religioase din cele mai vechi timpuri , este in continuare o dezbatere interesanta intre istorici. Biliardul este un joc subtil de eliberare fizica , de concentrare profunda si agilitate de fier. Pana la mijlocul anilor 1600 , versiunea mesei de biliard era similara cu cea de astazi.

 
Acesta a evoluat de la un joc de gazon similar cu cricket-ul  jucat o perioada de timp in secolul al 15-lea in Europa de Nord, probabil in Franta. Jocul sa mutat in interior la o masa de lemn cu postav verde ca sa imite gazonul si un chenar simplu a fost plasat in jurul marginilor. Termenul de biliard este derivat din limba franceza, fie de la cuvantul “billart” care inseamna tac , sau “bille”  de la bila.
La inceputul anilor 1800 acest joc era numit “Jocul Nobil de Biliard”, dar exista dovezi ca tot felul de oameni au jucat acest joc inca de la inceputul sau. In 1600 jocul era destul de familiar pentru public asa cum Shakespeare a mentionat in Antoniu si Cleopatra. 75 de ani mai tarziu prima carte a normelor de biliard sa remarcat in Anglia.
Inovatiile tacului au adus la disparitia buzduganului cu care se lovea mingea. Curand, biliardul si-a dobandit statutul sau ca un joc stintific  cu echipamente proiectate cu precizie, unitati de productie pentru mese, reguli standardizate, etc.
Prin 1850, biliardul a invadat cea mai mare parte din lume. In 1826, Anglia, John Thurstion a schimbat masa de joc care era facuta din lemn cu cea din ardezie. Prin 1797, materialul nou a inlocuit bumbacul si lana pentru a imbunatati netezimea si frecarea. Bilele au evoluat de la lemn la fildes la forma actuala coloidala acoperita cu material de plastic din 1869.

Ladies Playing Billiards – Charles Edouard Boutibonne (1816 –1897)

Şahul este unul din cele mai vechi jocuri inventate de-a lungul timpului. Cu toate că originea lui este foarte disputată, cert este că el a reusit să dăinuie până în zilele noastre datorită frumuseţii sale, a valorilor estetice ce ni le insuflă, fiind ridicat atât la rang de ştiinţă, cât si de artă.
El a fost îmbrăţişat atât de oamenii de rând, de intelectuali, personalităţi, cât şi de conducătorii diverşelor popoare sau state.
George Goodwin Kilburne (1839-1924)

Istorici şi cronicari au adus dovezi clare cu privire la existenţa jocului pe cele 64 de pătrăţele, meritele descoperirii sale fiind împărţite între India, China, Persia, Grecia şi Egipt. Descoperirile arheologice (piese de şah din piatră sau fildeş), cât şi picturile murale atestă prezenţa jocului de şah încă din Antichitate. Pictori celebri ai diverselor perioade istorice au surprins pe pânzele lor, în originale moduri, confruntarea acerbă dintre cei doi rivali situaţi de o parte şi alta a tablei de şah.
Numeroase legende şi mituri scrise sau transmise pe cale orală vorbesc despre existenţa unui război închipuit pe tabla de şah, a unei înfruntări între minţi luminate. Cea mai cunoscută legendă este cea a filozofului Sissa, legenda boabelor de grâu, preluată din folclorul indian.
Unul dintre cei mai importanţi prozatori români, Mihail Sadoveanu, a repovestit în stilul său inconfundabil această legendă în nuvela "Soarele în baltă sau aventurile şahului”. Scriitorul face o paralelă între lumea şahului şi cea reală, comparând piesele de şah cu oamenii care aparţin diverselor ierarhii, arătând similitudinile dintre regulile şahului şi cele ale lumii reale, îndemnând la cugetare, apoi la acţiune.
Sadoveanu încheie nuvela într-o notă filozofică, îndemnându-i pe cei ce deţin puterea sa nu uite că sunt şi ei oameni supuşi greşelilor.
De-a lungul timpului regulile de joc au suferit modificări importante, fiind influenţate de condiţiile si stilul de viaţa al diverselor popoare.
Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. El este considerat de istorici ca fiind strămoşul jocului cu pătrăţele albe şi negre. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.
După anul 590 e.n. şahul a pătruns şi în lumea arabă, în Persia, schimbându-şi denumirea în şatrandj. Aşezarea pieselor şi regulile de joc erau foarte asemănătoare celor impuse astăzi în şah. Sub acestă formă avea să pătrundă si în Europa, fiind raspândit de popoarele arabe prin nordul Africii, cunoscut sub denumirea de şah european.
De-a lungul secolelor şahul european a continuat să se dezvolte, contribuţii importante la stabilirea principiilor de tactică şi strategie, la dezvoltarea deschiderilor şi a finalurilor având diverse personalităţi din domeniul şahului şi campioni mondiali
Alessandro Sani (Italian, 19th Century)-A game of chess



Jonathan H. Green face unul din cele mai timpurii referiri la Poker scris în 1834. In scrierile sale Green mentioneaza regurile jocului pe care el l-a numit jocul inselator, care era des jucat pe vasurile de pe raul Mississippi. Curand a realizat ca el a fost primul care s-a referit la acest joc, si fiindca nu a fost mentinat in actualul "American Hoyle", a decis sa numeasaca acest joc Poker.
Jocul descris de el era jucat doar cu 20 de carti , folosind doar asuri, regi, regine, jacks si cartile de zece. Jocul putea fi jucat de la doi pana la 4 jucatori, fiecare primind cate 5 carti. In perioada in care Green a scris despre jocul poker acesta a devenit cel mai cunoscut joc inselator de pe vasurile raului Mississippi, intrecand jocul "Three-Card Monte".
ANDY THOMAS- Draw Poker

Originea cuvantului Poker este de asemenea bine dezbatuta. Cea mai mare parte a dictionarelor si a istoricienilor de jocuri spun ca provine de la cuvantul francez, poque, din secolul al optsprezecelea-lea. Altii sustin ca provine din cuvantul german, pochspiel. In jocul pochspiel, exista un element de bluff, cand jucatorii doreau sa indice daca doresc sa faca fold sau sa deschida prin etalare spuneau "Ich Poche!" Conform unora denumirea putea deriva din cuvintul hindus, pukka.
Totusi, o alta posibila explicatie pentru cuvantul de poker, este ca a derivat din slangul "poke". Sunt unii care cred ca "poke" probabil deriva din "hocus-pocus", termenul folosit de magicieni. Jocul de poker mai tarziu a evoluat fiind jucat de 32 de carti iar astazi varianta moderna se joaca cu de 52 de carti, nusocotind cele doua carti de joker.
Jocul de poker a evoluat de a lungul anilor, a cunoscut mai multe forme, in prezent se joaca mai ales in cazinourile din intreaga lume. Istoria jocului este una bogata , cu locuri si caractere celebre. De exemplu, în perioada Wild West din istortia Statelor Unite, un salon cu masa de poker se putea gasi in aproape fiacre oras.