joi, 29 iunie 2017

Cum ajung la poarta Raiului meu!



Fiecare persoana, in sine, este un univers intreg.

    Fericirea suprema nu este hilara, nu rade la orice colt, nu face tumbe si nici macar nu este pasionala.
   Atunci cand esti un om fericit, esti de fapt un om linistit. Un om impacat cu tot ce a avut de trait, un om care traieste intens ziua de astazi, neasteptand nimic de la cea de maine. Un om care s-a regasit pe el, nu asteapta nimic de la nimeni. Se face drum si scara pentru ceilalti.

   Toti trecem in viata prin perioade in care ne cautam. Momente in care suntem dezechilibrati, neintelesi, asteptam de la ceilalti. Exista un moment in care spui STOP. Vreau sa fiu fericit, sa ma gasesc eu, pe mine. Vreau sa ma depasesc pe mine, ca om, ca persoana. Pot? Pot face asta singur sau agatandu-ma disperat de altii? Vreau sa fiu actor principal in viata mea sau vreau replici motivationale de la ceilalti?



Echipa!
  Cei carora le plac jocurile de strategie, inteleg ca trebuie sa aiba tactica. Trebuie sa foloseasca toate mijloacele pentru a izbandi intr-o actiune. Trebuie sa dobandesti abilitati, sa fi motivat. Cand esti nascut cu atitudine de lider, pare mai usor. Nu lupti doar pentru tine, te zbati si pentru ceilalti. Intelegi ca echipa este un tot. Daca o rotita mica a ceasornicului nu merge, tot mecanismul sta. Cand te cunosti foarte bine pe tine, gasesti puterea de a-I ridica pe ceilalti, de a-i motiva. Ei te ridica pe tine, tu … ii ridici pe ei.

Toti avem nevoie de o echipa, indiferent de rolul pe care-l jucam . Altfel, monologul devine steril.


Rabdarea!
   Poate ca pare desuet pentru cei dornici de actiune.
   Cand ramai tu, cu tine, incepi sa-ti prioritizezi altfel viata. Fiecare moment este o aducere aminte a emotiilor si trairilor intense. Pe ele le duci mereu cu tine, sunt bagajul tau cand ajungi la poarta ta.  Ele, asteapta cu o rabdare suprema momentul ca usa se va deschide. Atat iei cu tine, constiinta emotionala  si fiecare moment va fi o aducere aminte a ceea ce nu ai pierdut si nici nu ai cum sa pierzi vreodata.

O gasesti, gasesti cheia spre tine!

  Atunci, tu, nu vei mai pleca niciodata de langa tine. Cand constientizezi ca te ai pe tine, te trezesti dincolo de usa iar lumea ti se deschide altfel . Pozele, devin oameni reali.

Atunci ii dai binete Sfantului Petru si ii multumesti fiindca ti-a deschis poarta Raiului tau!