Cum se fac carnatii de Plescoi

Reteta Originala a Carnatilor de Plecoi

Sunt cateva retete, unele spuse soptit, altele publicate, care dezvaluie secretul Carnatilor de Plescoi.

Dar retete autentice fara poveste, nu sunt !

‘’Întâlnirea

 Dragă prietene.

 Prea puţin l-am cunoscut pe Radu Anton Roman.

 Totuşi, destul întâlnirea cât să-mi schimbe viaţa.

Ştiind că ne-am cunoscut, acum destui mă întreabă cum era Radu.

 Cine poate şti ce este în sufletul omului? Numai Dumnezeu ştie. Pot doar povesti că ne-am întâlnit, că am petrecut patru zile şi nopţile dintre ele la filmări şi taifas, că a reuşit să înhame la teleguţă nouă calul bătrân care eram şi sunt.

 Iată, am scris o carte de bucate şi despre bucate, istorisiri scoase una câte una din trecute vieţi de păstori şi băciţe, domni domniţe,dar şi oameni simpli pe care nici nu-I bănuim căt de buni bucătari gastronomi sunt .

 Aşa a fost să fie.

 S-a întâmplat pur şi simplu. Urmăream emisiunile sale din Maramureş când i-a venit soţiei mele ideea să-i trimitem şi noi reţete domnului Radu - cum îi ziceau toţi, din vârful muntelui până-n mahalale şi din palatele noastre până-n ultima piaţă cu trei mese. Reţetele noastre culese de pe la stâni şi gospodării, buzoiene si nu numai, în peregrinările cu rucsacul în spate, veritabile explorări în care îmi târam când familia, când prietenii.

 Deja de săptămâni dădeau pe post doar filmări din Maramureş şi Ardeal. N-om fi şi noi la fel de buni de dat pe sticlă? Nu avem şi noi tradiţii la fel de frumoase şi mâncăruri munteneşti la fel de gustoase? - întreba aprins, ea, o fiinţă ponderată, calmă… I-au sărit în ajutor generaţiile următoare de moştenitori… aşa că, încolţit, am pus osul la treabă şi am trimis câteva mostre din colecţia orânduită pe origini, teme, ingrediente, sezon…

Convins că mi-am făcut de lucru dacă n-am avut, că e făcătură, să le crească lor audienţa, ca şi cum ar mai fi avut nevoie, ori poate nu ştiau cât sunt de iubiţi?

 Totuşi ispitit de autograf… cartea, desigur, o aveam deja.

 I-am trimis, aşadar, o spată de miel umplută pe pat de leurdă cu pază de sarmale, puricei mocăneşti à la nea Bazile Baciu, o pască şi bulgări de pământ.

 O vreme - cu nori grei deasupra familiei - nu m-a mai tras inima la bucate.

 Până într-o zi când, abia intrat pe uşă la o bună prietenă, gurmandă înrăită şi mereu în căutare de noi reţete, mă trezesc luat în tăbârcă:

- Mai adineauri Radu Anton Roman te-a pomenit pe post, să-l cauţi, eşti primul lor câştigător. Ce reţete le-ai trimis?

 Am mai apucat să-l văd pe Radu anunţând tema următoare a concursului.

 Mai întâi n-am crezut. Cum să anunţe pe post fără să mă prevină pe email? Sau poate s-a înţeles cu nevasta-mea, aha! de asta m-a chemat prietenuţa tocmai în timpul emisiunii! Farsori toţi trei! De asta insista ea să sun acasă după confirmare. Aşa deci? Bineee, să-şi facă singure şi masa de Florii şi peştele pentru care am pierdut emisiunea, îmi pocneau urechile de draci.

- Hoo! Mă, nu fi turc!? Aşa fu! crezi ce vrei şi marş la bucătărie... merge o ţuică de pornire?

 A trecut o vreme de repetate confirmări, dar tot nu m-am lăsat convins de tot, până când a sunat telefonul.

- Bună ziua, prietene - am auzit vocea ştiută.

- Am onoarea, domnule Radu Anton, am îngăimat şi-am amuţit, că mi-au pornit dintr-o dată şi insulina şi adrenalina, probabil în sens invers; le-am simţit ciocnindu-se pe drum, a trebuit să mă proptească nevasta.

- Ba nu, prietene, noi suntem onoraţi să vă cunoaştem. Preocupările dumneavoastră vă recomandă. Trebuie neapărat să ne vedem. Când veniţi la Bucureşti?

 Sigur, de ce nu, prieteni, de la egal la egal, mă şi vedeam la taifas cu el, cu Păstorel, cu Kogălniceanu, cu Negruzzi… dacă măcar o dată în viaţă v-a amorţit putirinţa mirării mă veţi înţelege, dacă nu, nu.

 Aşa am ajuns în legătură cu Radu…’’

Restul, va las sa cititi ! este o carte savuroasa,  dialoguri si relatari senzationale, cu si despre oameni, romani frumosi, pastratori de traditii.

Marian Rădulescu, Dialoguri cu și despre Radu Anton Roman, apărută la editura Editgraph în 2010.   Sau  pe BlogSpot

‘’Rețeta cârnaților de Pleșcoi

Bunicul meu, așa cum am mai amintit în această carte, era mare consumator de carne de oaie. Dar când a aflat de cârnații de Pleșcoi, de la cumătrul lui, sârbul Costică Bădău, care era meșter mare în facere de babici, în fiecare an punea calul la căruță și mergea la Pleșcoi, la un bun prieten, cu un batal și o capră ținută la îngrășat. Le sacrifica pe loc, în șopronul lui nea Stelică, să fie carnea proaspătă, o tranșa și ce era pentru cârnați o toca mărunt la satâr. Din pulpe făcea cârnați, iar din „obiele”, pastramă. După ce cântăreau tocătura, nea Stelică o punea pe țața Veta, nevastă-sa, să-i arate bunicului cine știe ce prin curte, ca să nu vadă ce pune în compoziție și ce cantități. De, secretul trebuia să fie secret. Asta nu-l supăra, înțelegea că păstrarea secretului e o chestiune de prestigiu și orgoliu de mare meșter cârnățar. Până într-un an când, simțind că balamalele au început să-i scârțâie, dureros de des, drumurile lungi nu-i mai priau, iar drumul la Pleșcoi era o problemă, s-a hotărât că va fi ultima oară când face drumul Pleșcoiului, deci trebuia să afle secretul. Nu-i era în fire să fie neloial și necinstit, dar nevoia l-a împins spre o mică hoție, ca să afle rețeta de cârnați, cu toate că avea o bănuială. Așa că, tot mă lua mai întotdeauna cu el la treaba asta, acum îmi găsise și un rost. Pe drum m-a instruit ce trebuia să fac, pentru a-și atinge scopul.

 De fiecare dată când ajungeam la nea Stelică, cât ei roboteau la ale lor, eu mă jucam cu o mâță pe patul făcut pe pari înfipți în pământul polatrei. Conform instructajului de pe drum, acum aveam o sarcină de mare importanță ceea ce mă făcea să mă simt tare mândru, nerealizând latura „neortodoxă” a sarcinii primite. Rolul meu era simplu; după plecarea bunicului în curte cu țața Veta, timp în care nea Stelică punea condimentele, să iau aminte ce pune în cărnărie și mai ales ce cantități. După ce au cântărit carnea, n-a mai fost nevoie să-i spună nea Stelică să se plimbe prin curte, că bunicul, după ce mi-a făcut cu ochiul, a ieșit cu țața Veta. Nea Stelică s-a dus la dulapul din colț a scos patru străchini punându-le, spre bucuria mea, pe masă. Din fiecare a pus peste carne un număr de linguri pe care le-am memorat cu mare atenție. Cum nea Stelică s-a întors cu spatele, am băgat iute degetele în gură și apoi pe câte unul în fiecare strachină și fuguța afară.

 – Veta, voi mai aveți țuică din aia bună, a zis bunicu de cum m-a văzut.

 – Cum să nu, Gheorghiță. Stai să-ți aduc o probă, și femeia dispăru în casă.

Bunicul veni iute la mine :

 – Ei?

– Uite, aici, am zis ridicând degetele în sus. Din ăsta a pus…, spunând cantitățile pentru fiecare deget

 Bunicul a „mirosit și gustat” fiecare deget și a notat repede pe hârtia care o avea pregătită în buzunarul de la vestă.

 Ajuns acasă a făcut socotelile și și-a notat cu grijă în carnețelul pe care-l ținea închis în cutia cu acte:

 „Se ia pulpa de oaie și de capră, în cantități aproape egale din care carnea de oaie să aibă și puțin seu. Se toacă mărunt, cu satâru’, și la fiecare oca de tocătură se pune o lingură rasă de sare, două linguri de ardei roșu iute bine uscat și tocat cu satâru’ mărunt, cu sămânță cu tot, o lingură de cimbru și câte o linguriță de coriandru și cimbrișorul ciobanului toate măcinate foarte mărunt. Se frământă bine până păstuește și leagă bine carnea, adăugând la nevoie puțină apă. Se umple în mațe de oaie, și la lungimea unei palme, de la vârful deștului mare la încheietură, se răsucește. Se pun la presă de cu seară până dimineața apoi se usucă la vânt la loc umbros și răcoros fără muște. Dacă este nevoie, pentru a se ține mai bine, se dă la fum nu prea cald, cât să iasă grăsimea.”

Radule, vezi, pe cât sunt de gustoși pe atât de simplu sunt de făcut ?…

 Bunicul mi-a cerut, sub jurământ, să nu divulg rețeta decât după cincizeci de ani. Anul trecut s-a împlinit sorocul, așa că sunt liber s-o dau …

 Dacă s-ar fi făcut filmările, așa cum au fost programate pentru toamna lui 2005, sigur îmi încălcam jurământul, pentru că pe Radu nu l-aș mai fi putut refuza…

N-a fost să fie!..’’

Daca ti-a placut te rog da share pe pagina / grupul facebook. Multumesc!

Vezi si Retete ciorba de Perisoare

Cum se fac sarmalele in diverse zone

Ce condimente se pun la sarmale