https://acasa-la-nevasta.blogspot.com/p/aperitive-festive.html

01 ianuarie 2024

Informatia se mosteneste genetic. Fluturii Monarh





Fluturele Monarh, este un fluture migrator, care zboară  4000 de km, (70 km/zi) în timp de 8 săptămâni din America de Nord (SUA de la granița canadiană) până în Mexic. 


Pe timpul zborului se hrănește cu nectarul florilor de câmp și din smârcuri. 

Migrația fluturelui Monarh este o problemă nerezolvată în biologie, deoarece  fluturele Monarh, traieste doar 60 de zile ! Calatoria dus-intors se face pe durata de viata a patru , cinci generatii de fluturi. Un cercetător îl numește " unul dintre fenomenele naturale cele mai spectaculoase din lume''




In centrul Mexicului, pădurile de pin ale munţilor găzduiesc în fiecare iarnă milioanele de fluturi-monarh, porniţi din nordul Statelor Unite într-o migraţie fascinantă, neînţeleasă pe deplin de către cercetători. Strânşi în ciorchini uriaşi pe crengile vânjoase ale pădurii înalte, fluturii se trezesc în căldura soarelui şi pigmentează cu portocaliu cerul senin, apoi acoperă ca o pătură vie tufişurile şi ierburile. La sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, ţinuturile de la vest de capitala Mexico City îşi iau rămas-bun de la oaspeţii coloraţi, primind, în acelaşi timp, zeci de mii de turişti, dornici să vadă cum roiurile îşi bat graţios aripile deasupra lor.




Fluturii-monarh se întâlnesc în America de Nord, dar şi în Insulele Bermude, Hawaii, Azore, Canare, în vestul Europei, în Australia, Noua Zeelandă, India, în habitate destul de diversificate. Ceea ce a atras atenţia cercetătorilor, începând cu ultimele decenii, a fost migraţia acestor fluturi din zona Marilor Lacuri (nordul S.U.A. şi sudul Canadei) până în centrul Mexicului, pe o distanţă lungă (3000-4000 km), al cărei timp de parcurgere depăşeşte cu mult durata de viaţă a insectei. 



Cum se transmite peste generaţii acest unic traseu de migrare? Încă se caută un răspuns ştiinţific categoric la această întrebare şi poate că el va veni dinspre genetică.




La sfârşitul lunii octombrie, fluturii-monarh ce trăiesc în estul Munţilor Stâncoşi, lângă marile Lacuri şi la sud de ele, îşi încep călătoria spre centrul Mexicului, pentru a-şi petrece iarna în pădurile de pin din munţii de aici (cu înălţimi până la 3000 m). 


De fapt, în timpul verii se nasc mai multe generaţii de fluturi, care trăiesc maxim două luni, însă la finele anotimpului apare o ultimă generaţie, care intră în aşa-numita diapauză, perioada de încetinire a funcţiilor vitale, ce le va permite o durată de viaţă chiar şi de 7 luni.




Aceşti fluturi zboară în zonele de iernare şi nu se împerechează decât primăvara, când o pornesc dinspre Mexic înapoi spre nord, pentru a-şi depune ouăle mai întâi în sud-estul S.U.A. În acest ciclu complex, abia a treia, a patra sau a cincea generaţie de fluturi va ajunge din nou în zona Marilor Lacuri, la începutul verii.





Pigmentul eliberat de pe aripile fluturilor atunci cand acestia isi iau zborul in masa, produce unul dintre cele mai frumoase spectacole ale naturii.




sursa: