În spatele uşilor închise se pot ascunde cei care au intrat clandestin într-o casă, într-o viaţă, nu fac zgomot, vorbesc în şoaptă, au închis telefoanele, au învăţat limbajul surdomuţilor, adună cu grijă tot ceea ce e de valoare în această casă care nu le aparţine şi se pregătesc să coboare pe fereastră cu frânghii improvizate , lăsând în continuare uşile încuiate, aşteptandu-şi locatarii plecaţi undeva într-o vacanţă într-o ţară îndepărtată şi cărora oricum nu le pasă de lucrurile care lipsesc.În cea mai mare parte a timpului, uşa lor rămâne închisă.
În spatele uşilor închise poate sta cineva uitat de prieteni şi duşmani, care aşteaptă cu nerăbdare să-i deschidă cineva uşa şi să-i întoarcă timpul înapoi odată cu savoarea unei cine calde şi a unui zâmbet sincer. Dar asta se întâmplă tot mai rar, ca şi cum oamenii ar fi uitat că uşile nu sunt ziduri fără chei, nu sunt munţi fără peşteri sau planete fără sori.Unii oameni confundă uşile cu un capac de sicriu.
În spatele uşilor închise poate că stă cineva care repetă zi de zi un rol şi aşteaptă marea zi când , în fine, i se va propune să–l interpreteze în faţa cuiva. Nu contează că sala va fi până atunci goală sau că în locul celor care ar fi putut fi impresionaţi de monologul său stau alţii, care nu înţeleg acest dialect demodat şi acest rol ridicol. El crede că cei din jur nu pot găsi cheia spre uşa lui şi speră ca măcar cei de mâine să aibă o cheie potrivită.
În spatele uşilor închise sunt doar bagaje, cutii imense pline cu amintiri de care nimeni nu are nevoie, un trecut pe care nu-l revendică nimeni, albume pline cu fotografii, discuri cu muzică veche care nu sună bine în urechile celor obişnuiţi cu sonorizarea modernă a computerelor, haine bune de donat unui teatru de provincie fără fonduri pentru costume, decoruri ale unei piese care s-a scris de mult dar care s-a pierdut, ca şi cheia ce ar fi putut deschide aceste uşi şi ar fi putut reînvia pentru câteva clipe vieţile inutile ale locatarilor plecaţi definitiv de aici.
Există uşi cărora constructorul a uitat să le facă o cheie.Există chei care nu ştiu la ce uşi se potrivesc.Unii oameni stau cu cheile în mână aşteptând să treacă odată trenul de marfă care transporta uşile care li se vor deschide, uitând că o uşă are nevoie, mai întâi, de un zid şi de o casă spre care să se deschidă.Există uşi cărora vechile chei nu le se mai potrivesc. Sunt uşi carnivore care îşi devorează prada închisă dincolo de ele şi care nici măcar nu-şi mai poate face strigătul auzit.Uşi care s-au închis cu nu se ştie cât timp în urmă şi nu se ştie exact de către cine.Uşi golite de sevele lemnului, devenite carcase goale, cochilii fără viaţă, sperând să se redeschidă odată spre o altă galaxie de sentimente.
Exista uşi uitate deschise dar în care nu intra nimeni ca şi cum s-ar teme de amintirile depozitate acolo de-a valma. Şi există oameni care cred că au ajuns în faţa uşii potrivite, cred că au găsit cheia potrivită şi bat, sperând că nu va fi nevoie să folosească cheia de unică folosinţă ci ca li se va deschide uşa şi vor fi invitati să intre ca nişte oaspeţi demult asteptaţi.
Am auzit usa trantindu-se in urma mea de mult si am crezut ca a trantit-o vantul si ca ea se va redeschide odata cu prima raza de soare, dar nu a fost asa. Aici am lasat urme care pot conduce la deschiderea magică fără chei a unor uşi închise.Vă aştept!
text:
Maria Apostu ‘’In spatele usilor închise’’