marți, 25 octombrie 2016

Cele mai bune parfumuri - Istoria parfumului si parfumieri celebri



Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" și înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică  . Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.



In Egipt ,productia de parfum era rezervata doar preotilor. Prin urmare, laboratoarele de parfum erau amenajate in temple. Acces la parfum pentru uz personal, aveau doar preotii si împaratii. Egiptenii foloseau parfumul si pentru a inbalsamari. 




 
Egyptian scene depicting the preparation of Lily perfume


Sub influenta Orientului Mijlociu si a Greciei, Roma s-a declarat cucerita de parfumuri. Desi la inceput, l-au folosit doar la evenimente religiose, romanii s-au dovedit curand a fi foarte ingeniosi in crearea de noi arome, ei fiin cei care au creat ‘’parfumul de camera’’ deoarece stropeau podelele si peretii cu esente , au mers pana la a parfuma caii si cainii si a crea fantani cu apa parfumata.

In India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie.


Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi și condimente precum migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot. 

Parfumul a sosit in Grecia, prin intermediul fenicienilor. Grecii foloseau un parfum pentru fiecare parte a corpului. Desi Solon (politician si poet) a limitat prin decret  in anul 640 vanzarea de parfumuri, parfumul a ramas produsul cel mai bine vandut, in special parfumul 

Arabii iubeau ambra, trandafirii si moscul. Ei au fost cei care au inventat alambicul in secolul X, incepand astfel sa produca esente de parfum  distilate si astfel paroductia de parfum ia amploare. Se spune ca amestecau esente parfumate chiar si in cimentul din care se construiau moschei.

 
Ibrahim , ofera si astazi vizitatorilor de sex masculin, ai Moscheiei lui Baiazid construita in sec XVI,  parfum.


Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor și distilării". Aceasta conține peste o sută de rețete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice și înlocuitori sau imitații de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de metode și rețete pentru prepararea parfumurilor și echipamentele pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut și ca Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri și flori sfărâmate sau petale. Ambele materii prime și technologia de distilare a influențat semnificativ parfumeriile de vest și evoluția științifică, în special proprietățile chimice.


Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. A apartut pomada care avea estente de mosc, ambra, uleiuri si rasini parfumate. In 1370 s-a produs un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluție de alcool, lunad nastere astfel parfumurile fluide (apa de toaleta) avand la baza rozmarinul. 



Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renașterii în Italia, și în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franța, de către Renato Florentinul (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici.  Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită lui Rene, Franța a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum și fabricare produse cosmetice.
 
replica actuala a celebrului parfum; esente:Trandafir de Damasc, Crin de vale si Iris (simbolul orasului Florenta)


 Cultivarea florilor pentru esența lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franței. Între secolul 16 și 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaților pentru combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parțial datorit acestei clientele a fost creat industria parfumurilor.

 
Profumi-FirenzeLaboratorio

 În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.


Parfumul Contemporan 


Uleiurile aromatice sunt diluate cu o cantitate corespunzătoare de solvent, pentru a le face mai ușor de utilizat. Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât și cele sintetice conțin concentrații ridicate de compuși volatili care pot provoca reacții alergice, pot produce răni dacă sunt aplicați pe piele sau pot deteriora îmbrăcămintea.

Deși uleiurile aromatice pot fi diluate prin solvenți ca jojoba, uleiul de cocos fracționat sau ceara, solventul utilizat cel mai frecvent pentru diluarea uleiurilor din parfum este etanolul sau un amestec de etanol și apă. Proporția de uleiuri aromatice (ca procent în volume) dintr-un parfum determină tipul acestuia:

  • Extras de parfum: 20%-40% compuși aromatici
  • Apă de parfum (Eau de parfum) 'EdP': 10-30% compuși aromatici
  • Apă de toaletă (Eau de toilette) 'EdT': 5-20% compuși aromatici
  • Apă de colonie (Eau de Cologne) 'EdC': 2-3% compuși aromatici. Marcă înregistrată: 'Original Eau de Cologne'
  • Apă de solide (Eau de Solide) 'EdS': ~1% compuși aromatici: Marcă înregistrată: 'EdS'

Depozitarea parfumului


Parfumurile se pot degrada in prezența temperaturilor ridicate, luminii, oxigenului si a prafului. O sticlă de parfum iși poate menține aroma pentru mulți ani de zile, cât timp este bine depozitată. Prezenta oxigenului în pulverizator poate afecta in timp mirosul parfumului. Temperatura ideală de depozitare a unui parfum este între 3 si 7 grade Celsius.


Case si parfumieri celebrii:


În 1709, Jean Marie Farina a întemeiat, la Cologne (Köln, în germană), "Farina gegenüber" care este şi astăzi una dintre cele mai vechi case de parfumuri din lume. Farina, de origine italiană, şi-a botezat unul din primele sale parfumuri "Apă de Cologne", în semn de mulţumire şi recunoştinţă faţă de oraşul adoptiv. Parfumul său a ajuns cu timpul atât de cunoscut încât "apa de colonie" a devenit termenul generic pentru mai toate parfumurile discrete.


Alţi protagonişti importanţi ai istoriei parfumeriei au fost membrii familiei Guerlain, a căror dinastie începe cu Pierre-François Guerlain, proprietarul unui magazin de parfumuri deschis la Paris, în 1828.

În 1853, casa Guerlain creează "L’Eau de l’Impératrice" şi devine principala furnizoare a curţii lui Napoleon al III-lea.Dar cel mai important an al dinastiei rămâne 1889, când Aimé Guerlain concepe "Jicky", considerat primul mare parfum franţuzesc şi primul care alătură elemente naturale şi de sinteză.

Va urma, în 1904, un parfum bărbătesc "Mouchoir de Monsieur", creaţie a lui Jacques Guerlain, într-o epocă a reticenţei masculine faţă de parfumuri. Un alt succes notabil al lui Jacques Guerlain, "Shalimar", realizat în 1925, este şi la ora actuală unul din cele mai copiate/falsificate parfumuri din lume.

Prezenţa lui François Coty în galeria celor mai importanţi parfumieri din toate timpurile este obligatorie.

Coty nu numai că a fost un parfumier excepţional ("Chypre", 1917, i-a adus faima mondială), dar a avut geniu şi viziune în ce priveşte modalităţile de comercializare a produselor sale. Coty a creat game de produse derivate dintr-un parfum de succes (ruj, pudră, etc), iar când a înţeles fenomenalul efect al ambalajului asupra consumatorului, a apelat la artişti bijutieri renumiţi pentru realizarea unor sticluţe care să rupă gura târgului (câteva dintre acestea fiind operele celebrului Rene Lalique).

Industria cosmetică îi datorează aşadar inovaţii importante celui care a fost supranumit tatăl parfumeriei moderne.

Alţi parfumieri geniali au rămas însă în umbra creaţiilor lor care au făcut istorie : lui Ernest Beaux îi datorăm n°5 de Chanel, lui Edmond Roudnitska "Diorissimo" şi "Eau Sauvage" pentru Dior, iar lui Henri Almeras "Joy" pentru Jean Patou. Acesta din urmă a fost la data apariţiei – 1929 – cel mai scump parfum al momentului.

În ultimele decenii, creatoare celebre de parfumuri şi-au făcut şi ele apariţia în această branşă atâtea veacuri dominată de sexul masculin. Sophia Grosjman ("Tresor" de Lancôme, "Paris" d'Yves Saint Laurent), Sophie Labbe ("Organza" de Givenchy, "Emporio Armani Homme"), Annick Menardo ("Lolita Lempicka", "Hypnose" de Lancôme), Olivia Giacobetti şi Françoise Caron ("Eau d'Orange Verte" d'Hermès, "Apparition" d'Ungaro) sunt doar câteva exemple.